pagina asta e el
pagina următoare e ea
paginile răsfoite sunt ei
paginile rupte sunteți voi
tot ce scrii e adevărat
toate paginile există
departe aproape
fără să știe că sunt scrise
și că tu le citești
cunoști fără să vezi auzi miroși
ele îți cunosc pupilele degetelor
dacă scrisul înseamnă pagini scrise și citite
încă nu ați învățat alfabetul celor ce scriu fără să scrie
dacă vă holbați la cuvintele nescrise
nu o cunoașteți ea nu vă cunoaște
pagina aceea sunt eu

[Cluj-Napoca, iunie-iulie, 2020]

 

l-ați cunoscut pe omul care izbucnea în plâns când dispărea curcubeul?
desena mereu cu degetele
la capătul văzduhului
chipuri în guri de păsări
urlete în urechi de pământ
ochi acoperiți de iarbă
oase ce seamănă cu stele
căuta o culoare
în sunetul șarpelui înfometat
în râsul corbilor ce zboară deasupra morții
în vocea irisului acoperit de zăpadă
dacă îl răneai nu rămânea nicio urmă de sânge
din durerea lui ieșeau doar culori ce nu existau înainte
acoperea rănile altora cu straturi groase de vopsea din rana lui
știa că rănile lor se vindecau doar prin culori
dar nu și rana lui
ea a rămas deschisă și proaspătă
aștepta o pensulă care să ia din sângele ei și să picteze

[Cluj-Napoca, iunie-iulie, 2020]

 

omul din spatele meu a prins un cocor
și l-a închis în pieptul său
după ce și-a găsit o peșteră acoperită de pleură
cocorul a început să strige
respirația omului a devenit respirația lui
vorbele lui s-au transformat în urletul păsării
m-a chemat într-o zi la el
mi-a spus că nu mai poate să respire cu penele în piept
i-am zis să strige cu gura larg deschisă
atunci cocorul a ieșit din pieptul lui cu aripile la fel de lungi ca înainte
după ce a dispărut
omul nu a mai vorbit limba oamenilor

[Cluj-Napoca, iunie-iulie, 2020]

 

o bufniță și-a pierdut inelul în râu
îl caută sub aripi și pe gheare
dar nu îl vede decât atunci când e întuneric
și seamănă cu un cerc desenat de lumină
își scufundă ciocul în apa rece și încearcă să-l smulgă
inelul rămâne pe apă
în fiecare noapte bufnița îl caută în mijlocul râului
sau la mal
în unele nopți e rupt în două sau e întreg
nu va ajunge la el nici dacă va zbura un mileniu
inelul e mai departe decât vârful celui mai înalt arbore
mai departe decât privirea oamenilor
dar e mai aproape dacă îl caută în același râu

[Cluj-Napoca, iunie-iulie, 2020]

 

all of us should hate words
because words
are the only existing pain
in writing
they're selfish
and always
insignificant 
anyway
we are all 
searching 
for the perfect ones
but all the words
are perfect
we are all
willing to spread a message 
but words are
the worst way
of expressing anything 
because all the words
have a symbolistic
we are all 
writing 
because we are writers
no we're not
writers don't use
words when writing
all the words would end up the same
we are all
debating the power of words
but words are not
important
or profound
all the words 
are in vain
we are all
imagining 
words as words
all the words are
lying to you
they are just a way of calling writing writing

[Alba Iulia, decembrie 2019]

 

în camera albă
un inorog
linge pereții albi
iarba crește
din nările pereților
azi va ninge
cu vii
nu cu morți
în camera albă
citești scrisori
din viitor
oamenii morți
devin jucăriile
oamenilor vii
în camera albă
tu ești solistul și publicul
pereții sunt tracul
liniștea te aplaudă în liniște
peste 3000 de ani
oamenii nu vor vedea
în culori
ci culorile
în oameni

[Cluj-Napoca, decembrie 2019]

 

nu știu
de ce-mi văd poemele
dezbrăcate
de cuvinte nu de imagini
o ureche de pahar
un suicid în pânză de păianjen
o perseidă pe cerul gurii
un cort de vânt
un ou de haiku
o cometă în gât
un embrion de Taraxacum officinale
o frunză de pleură
un ochi de cerneală
m-au rugat să nu le scriu scriu
așa că nu le-am scris scris
pentru voi
o expoziție de fotografie
fără fotografii

[Cluj-Napoca, septembrie 2019]

 

patru români
într-un restaurant
totul e
bio
eco
organic
natural
lihniți uituci
că vor fi și ei
un pământ
bio
eco
organic
natural
uman

[Bruxelles, august 2019]

 

pe masă
o pălărie vorbește
nu știu ce vrea
dar o ascult
paiele ei se mișcă
albe albastre
nu știu ce vrea
gura ei
legată cu o panglică
albă albastră
nu știu ce vrea
nu pot desface
nodul cuvintelor ei

[Brugge, august 2019]

 

aeroportul
a devenit
o grădină cu români
românii plantează [aici] 
plictis
nu mai crește inspirația
în ei în noi

[Brugge, august, 2019]