Feţele copacilor privesc neliniştite ochii obosiţi ai lacului.
*
Lacrima durerilor mele atinse cerul oceanelor.
*
Sub nuanţele verzi se leagănă stelele pierdute în amintirile mele.
*
Nisipul clepsidrei îmi adună gândurile ce ard aripa întâmplării.
*
Enorma citire plângea potecile din ţipetele măslinilor.
*
În tomul ideilor cântă armăsarii de veacuri.
*
Malul alb din discuţiile albe creşte peste bulbucii albaştri ai cerului.
*
Moda stă ascunsă în capsula imaginară a râului.

lacătul legat de frânghie a uitat de seara mea
toate drumurile le priveam în creier
în acea miere nu a mai rămas urma de iubire
pe lunile tocite se ascund gândurile din care se împrăştie
picturile din marea candelabrului care nu a mai ars pe peisajul
din palma ta
merg întruna fără să mai pot simţi că inima mea locuieşte în liniştea stelelor
nopţile dormeau cu mine pe farfurii vechi albastre dar cu sufletul norilor
aripa caldă mă face să mă simt în largul mărilor care îmi vorbesc
despre acea iubire care sta doar înconjurată de altă iubire în care locuiesc casele iubirii
oameni care se iubesc cu adevărata iubire care creşte din alte şi alte iubiri
care veniră din iubirea iubirilor ce se termină în borcanul fără iubire care privise
spre dragostea din apele cascadei ascultând glasul nucilor