l-ați cunoscut pe omul care izbucnea în plâns când dispărea curcubeul?
desena mereu cu degetele
la capătul văzduhului
chipuri în guri de păsări
urlete în urechi de pământ
ochi acoperiți de iarbă
oase ce seamănă cu stele
căuta o culoare
în sunetul șarpelui înfometat
în râsul corbilor ce zboară deasupra morții
în vocea irisului acoperit de zăpadă
dacă îl răneai nu rămânea nicio urmă de sânge
din durerea lui ieșeau doar culori ce nu existau înainte
acoperea rănile altora cu straturi groase de vopsea din rana lui
știa că rănile lor se vindecau doar prin culori
dar nu și rana lui
ea a rămas deschisă și proaspătă
aștepta o pensulă care să ia din sângele ei și să picteze

[Cluj-Napoca, iunie-iulie, 2020]