nu știu
de ce-mi văd poemele
dezbrăcate
de cuvinte nu de imagini
o ureche de pahar
un suicid în pânză de păianjen
o perseidă pe cerul gurii
un cort de vânt
un ou de haiku
o cometă în gât
un embrion de Taraxacum officinale
o frunză de pleură
un ochi de cerneală
m-au rugat să nu le scriu scriu
așa că nu le-am scris scris
pentru voi
o expoziție de fotografie
fără fotografii
[Cluj-Napoca, septembrie 2019]
Comments