Poeme
Merită să-i cunoaștem
În ediţia de sâmbătă, 9 mai 2015, a emisiunii „Sesam deschide-te” la Radio Cluj, am fost invitata rubricii „Merită să-i cunoaştem”.
Ascultați interviul aici (10 minute).
Poème (4 noiembrie 2014, Cluj-Napoca)
le soleil a le visage plein d’ombres amers
ils lui ont casse le chandelier de la chambre bleue
la ou je perds mon espoir
la carte s’emmele
dans les lianes qui ont des racines profondes en moi
l’univers est rempli par les spheres
ou chante le choeur des merles
un arbre cache sous les pieds des nuages
me tire par le col
lorsque je passe par dessus cette terre
si mure
un eclat pique ma pensee
(Pentru Marie Lavie, nașa mea pariziană, în traducerea lui Virgil Mleșniță)
Poem (4 noiembrie 2014, Cluj-Napoca)
soarele are fața plină de umbre amare
i-au spart candelabrul din camera albastră
acolo unde eu îmi pierd speranța
harta se încâlcește
în lianele care au rădăcini adânci în mine
universul e plin cu sferele
în care cântă corul de mierle
un copac ascuns sub picioarele norilor
mă trage de guler
când trec peste pământul acesta
atât de matur
o așchie mă înțeapă în minte
(Pentru Marie Lavie)
Culoarea scrisului (6 noiembrie 2014, Cluj-Napoca)
sub pleoape
găsesc un obstacol
care nu mă lasă
să închid ochii
și să renunț
la culoarea scrisului
când cânt pe clape
găsite sub iarbă
anii îmi trec mai ușor
în picurul meu de cerneală
(Pentru Iulian Nistea, unchiul meu interesant)
Un singur continent (10 mai 2014, Cluj-Napoca)
în singurul glob pământesc
un singur continent
are o singură regulă
care se rotește într-o singură direcție
spre singura rază de soare
nimic nu se schimbă
nici singura speranță spre lună
nici singura pată aurie de pe mână
care duce la singurul orășel
care are singura floare
care are singura și aceeași cameră
în care singura fericire
devine singurul gând
care îți strânge singura bucurie
Curcubeul (20 martie 2014, Cluj-Napoca)
În zbor un zmeu se dădea pe curcubeu.
Prima dată pe roșu, dar la pițigat cocoșu’.
Pe galben, ce să mai zic, albinele l-au înțepat cu acul lor cel ascuțit.
Pe verde, o omidă tricoloră l-a pișcat timp de o oră.
Pe albastru, apa l-a scufundat până s-a udat.
Pe mov, un trol l-a aruncat în nămol.
Dar ce să vezi? Pe oranj și indigo de ce nu s-a mai dat?
Vă spun eu acum:
un tigru îngâmfat a pictat toți copacii de toamnă în oranj,
iar fazanul bordo a furat culoarea indigo.
(Pentru Ana Blandiana)
Sentiment (22 martie 2014, Cluj-Napoca)
acum încet neplăcut ușor trece pe cine păi cum
stropește pe ea sau e-e-u e nimic cad frunzele dar
atunci ușurel cine încearcă să dăm cumva de oarecare
cel de sus suit vârf de plop cu a cui aripi nu se știe dar știi
că nu tu ai sfoara ci el un alt cineva tu el ea ești
acolo, dar vârful unde e un cineva nu-l ajunge nici el
nici ea în le-ga-to vântul stră mă bate
CUBA (13 ianuarie 2014, Cluj-Napoca)
În siajul orelor de română de la Elf (profesoara Marinela Scripcariu) și al lecturilor din Gellu Naum ...
Într-un cub locuia o familie de acuarele
în acuarele locuia o pădure
în pădure locuia o bufniță
în bufniță locuia o peniță
în tot acest timp
cubul s-a îndrăgostit de o cubă
cuba era departe
Un poem mic pentru o inimă mare (22 iulie 2015, Cluj-Napoca)
Eu sunt mică, voi sunteți mari.
Prin fereastra mare mă uit cu ochiul mic.
Sunt mică. Cei mari mă privesc cu ochii lor mari.
Umblu cu picioarele mele mici.
Mă ciocnesc de forța magnetică a celor mari.
Scârțâi clanța mică și intru într-o cameră mare.
Mă culc pe podeaua cu scânduri mici.
Am un vis mare.
În vis sunt doar oameni mici.
În oamenii mici există o inimă mare.
În inimă se află patru camere mici.
În camere este o iubire mare.
În iubirea mare e loc și pentru cei mici.
Cei mici se vor trezi când vor crește mari.
(Pentru Marinela Scripcariu)
Stau departe de toţi (Cluj-Napoca, 24 ianuarie 2015)
Dealurile le simt sub mine
Este un ceas întregul vulture înverzit
Sus stă cu picioarele prinse în gând
Peste tot se aud urlete şi vin aproape de mine
Restul naturii se varsă în paharul meu de piatră
Eu stau departe de toţi
Mergând încet vulpile mă înghit în lanţul lor fierbinte
Intrarea în acea gaură în care cad şi armonia o urăsc
Nasturii vii stau croiţi pe haina unui albastru cu rădăcini care coboară şi dispar
Edenul pentru mine este o singurătate umedă fără să mă despart de uscat.