Prima ediţe, din 2016, a emisiunii „Sesam, deschide-te!” va cuprinde şi interviul realizat de doamna Rodica Tulbure la Radio Cluj, în mai 2015. 
Fiţi pe frecvenţele Radio Cluj, sâmbătă, 02.01 2016, de la ora 10:05!

Eu sunt o unghie de vrăjitoare.
Mereu sunt neglijată sau băgată în otrăvuri. Vă pot spune cinci dintre ele: Anti-mamă, Praf de băbuțe, Șlapi putreziți... Pe celelalte două le-am uitat din cauza unei intoxicații. Totuși sunt și fericită, deoarece cresc mare foarte repede. Acum am șapte centrimetri și jumătate!
Prima mea ruptură s-a petrecut în secolul XV, după ce am zgâriat câțiva obraji grași de copii, picioarele grațioasei Venus din pictura lui Botticelli și Marele Zid Chinezesc.

Mâna căreia îi aparțin a spălat doar un singur vas în toată viața ei.
De aceea mă cheamă Jecoșița, iar pe celelalte surori ale mele Jegoiana, Jegolina, Jegoșica și Jegoguța.

Cea mai teribilă aventură prin care am trecut e cea în care degetul căruia îi aparțineam s-a tăiat și am ajuns într-un magazin de unghii false pentru mirese. Am fost cumpărată într-o zi de marți, la ora șase dimineața, de o viitoare mireasă disperată. M-a lipit de degetul ei mic de care nu fusese niciodată mulțumită. După numai trei luni am fost roasă până la carne.

În ediţia de sâmbătă, 9 mai 2015, a emisiunii „Sesam deschide-te” la Radio Cluj, am fost invitata rubricii „Merită să-i cunoaştem”. 
Ascultați interviul aici (10 minute).

le soleil a le visage plein d’ombres amers
ils lui ont casse le chandelier de la chambre bleue
la ou je perds mon espoir
la carte s’emmele
dans les lianes qui ont des racines profondes en moi
l’univers est rempli par les spheres
ou chante le choeur des merles
un arbre cache sous les pieds des nuages
me tire par le col
lorsque je passe par dessus cette terre
si mure
un eclat pique ma pensee

(Pentru Marie Lavie, nașa mea pariziană, în traducerea lui Virgil Mleșniță) 

soarele are fața plină de umbre amare
i-au spart candelabrul din camera albastră
acolo unde eu îmi pierd speranța
harta se încâlcește
în lianele care au rădăcini adânci în mine
universul e plin cu sferele
în care cântă corul de mierle
un copac ascuns sub picioarele norilor
mă trage de guler
când trec peste pământul acesta
atât de matur
o așchie mă înțeapă în minte

(Pentru Marie Lavie)

sub pleoape
găsesc un obstacol
care nu mă lasă
să închid ochii
și să renunț
la culoarea scrisului
când cânt pe clape
găsite sub iarbă
anii îmi trec mai ușor
în picurul meu de cerneală

(Pentru Iulian Nistea, unchiul meu interesant)

în singurul glob pământesc
un singur continent
are o singură regulă
care se rotește într-o singură direcție
spre singura rază de soare
nimic nu se schimbă
nici singura speranță spre lună
nici singura pată aurie de pe mână
care duce la singurul orășel
care are singura floare
care are singura și aceeași cameră
în care singura fericire
devine singurul gând
care îți strânge singura bucurie

În zbor un zmeu se dădea pe curcubeu.
Prima dată pe roșu, dar la pițigat cocoșu’.
Pe galben, ce să mai zic, albinele l-au înțepat cu acul lor cel ascuțit.
Pe verde, o omidă tricoloră l-a pișcat timp de o oră.
Pe albastru, apa l-a scufundat până s-a udat.
Pe mov, un trol l-a aruncat în nămol.
Dar ce să vezi? Pe oranj și indigo de ce nu s-a mai dat?
Vă spun eu acum:
un tigru îngâmfat a pictat toți copacii de toamnă în oranj,
iar fazanul bordo a furat culoarea indigo.

(Pentru Ana Blandiana)