Curcubeul (20 martie 2014, Cluj-Napoca)
În zbor un zmeu se dădea pe curcubeu.
Prima dată pe roșu, dar la pițigat cocoșu’.
Pe galben, ce să mai zic, albinele l-au înțepat cu acul lor cel ascuțit.
Pe verde, o omidă tricoloră l-a pișcat timp de o oră.
Pe albastru, apa l-a scufundat până s-a udat.
Pe mov, un trol l-a aruncat în nămol.
Dar ce să vezi? Pe oranj și indigo de ce nu s-a mai dat?
Vă spun eu acum:
un tigru îngâmfat a pictat toți copacii de toamnă în oranj,
iar fazanul bordo a furat culoarea indigo.
(Pentru Ana Blandiana)
Sentiment (22 martie 2014, Cluj-Napoca)
acum încet neplăcut ușor trece pe cine păi cum
stropește pe ea sau e-e-u e nimic cad frunzele dar
atunci ușurel cine încearcă să dăm cumva de oarecare
cel de sus suit vârf de plop cu a cui aripi nu se știe dar știi
că nu tu ai sfoara ci el un alt cineva tu el ea ești
acolo, dar vârful unde e un cineva nu-l ajunge nici el
nici ea în le-ga-to vântul stră mă bate
CUBA (13 ianuarie 2014, Cluj-Napoca)
În siajul orelor de română de la Elf (profesoara Marinela Scripcariu) și al lecturilor din Gellu Naum ...
Într-un cub locuia o familie de acuarele
în acuarele locuia o pădure
în pădure locuia o bufniță
în bufniță locuia o peniță
în tot acest timp
cubul s-a îndrăgostit de o cubă
cuba era departe
Flora & Ulise – pictură premiată (2 iunie 2015, Cluj-Napoca)
Biblioteca Județeană „Octavian Goga” a organizat cea de-a 44-a ediție a concursului de desene „Eroii Cărților citite”, destinat preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII din județul Cluj. Din totalul de 1360 de lucrări, au fost premiate 80. M-am numărat și eu printre premiați.
Mulțumiri profesoarei de pictură Ludmila Frătescu de la Școala ELF, care a participat cu cele mai multe lucrări și a cules cele mai multe premii!
Nimicul (27 iunie 2014, Alba Iulia)
Cum nu se știe nimic despre nimic nimicul a rămas nimic. Nimeni nu s-a gândit ce să însemne cuvântul nimic. Nimeni nu știe cu ce să înlocuiască ceea ce e egal cu nimic. Pentru ei nimicul înseamnă nimic. Dar ce este acel nimic? Ce e nimicul? Nu există cuvântul nimic dacă el înseamnă nimic. Poate că nimicul e o stea invizibilă care pe viitor va fi o comoară. În spațiu am văzut o stea care strălucea. Ea avea o ușă prin care am intrat. Am văzut ceva mic, ceva mic mic și mov. Semăna cu o bomboană. Așa că am mâncat-o. Am mai zărit și o carte veche și prăfuită care era goală. În ea era un singur cuvânt special.
Un poem mic pentru o inimă mare (22 iulie 2015, Cluj-Napoca)
Eu sunt mică, voi sunteți mari.
Prin fereastra mare mă uit cu ochiul mic.
Sunt mică. Cei mari mă privesc cu ochii lor mari.
Umblu cu picioarele mele mici.
Mă ciocnesc de forța magnetică a celor mari.
Scârțâi clanța mică și intru într-o cameră mare.
Mă culc pe podeaua cu scânduri mici.
Am un vis mare.
În vis sunt doar oameni mici.
În oamenii mici există o inimă mare.
În inimă se află patru camere mici.
În camere este o iubire mare.
În iubirea mare e loc și pentru cei mici.
Cei mici se vor trezi când vor crește mari.
(Pentru Marinela Scripcariu)
Stau departe de toţi (Cluj-Napoca, 24 ianuarie 2015)
Dealurile le simt sub mine
Este un ceas întregul vulture înverzit
Sus stă cu picioarele prinse în gând
Peste tot se aud urlete şi vin aproape de mine
Restul naturii se varsă în paharul meu de piatră
Eu stau departe de toţi
Mergând încet vulpile mă înghit în lanţul lor fierbinte
Intrarea în acea gaură în care cad şi armonia o urăsc
Nasturii vii stau croiţi pe haina unui albastru cu rădăcini care coboară şi dispar
Edenul pentru mine este o singurătate umedă fără să mă despart de uscat.
Am o mie de ani (Cluj-Napoca, 24 ianuarie 2015)
Urletul şopteşte spre inimile scufundate
Râurile închinate mă duc spre muntele transparent
Misterul de sub vânturile înguste mă împrejurează
Asta este viaţa plecând din solzi adânci
Turnul îl construiesc în fiecare bucată de pace
Acesta este ajunsul meu pe o faţă albă şi scrisă de nervi
Din venele stâncilor boala neagră se răspândeşte
Eu am o mie de ani
Totul s-a schimbat
Răspunsul primit din frunză în frunză
Irisul din ochiul meu leagă tragediile
Sursa e şansa mea
Tristul loc închis care oboseşte geamul
Este un sfârşit care îmi bagă colţii în apă
Ţurţurii gheţurilor mi se topesc şi văd lumea cea întunecată
Palma pe care o aştept (Cluj-Napoca, 24 ianuarie 2015)
Gustul unei furii îmi scapă mintea
Halatul nopţilor mă ascunde în lacul verde
Este amar tot ce îmi zice el
Aceea poate fi palma pe care o aştept
Raiul s-a dus de lângă mine
Aroma naturii e a mea.
Tu îmi ceri sfoara turnului meu
Acum universul trăirii mele e o ruină albă
Îmi sparg capul în cioburi deja sparte
Nucul îl am
Cercelul respiră în persoana lui amară
E o lacrimă pierdută
Pelerina, venin
Prin mii de scorburi (Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2015)
O pădure din arbore în arbore.
Sunt în ea de mult timp în cel mai ruginit copac cu crengile stângace.
Privesc prin mii de scorburi întâmplările care se apropie.
Acum florile albastre de la sfârşit vin fără să îmi povestească despre stânca aceea.
În noaptea asta fug cu ochii norilor acolo.
Dar totul se împrăştie prin alte palme şi nu mai apuc
să ţin în mână o bucată de apă din râul cu secretul gol.