patru români
într-un restaurant
totul e
bio
eco
organic
natural
lihniți uituci
că vor fi și ei
un pământ
bio
eco
organic
natural
uman

[Bruxelles, august 2019]

 

pe masă
o pălărie vorbește
nu știu ce vrea
dar o ascult
paiele ei se mișcă
albe albastre
nu știu ce vrea
gura ei
legată cu o panglică
albă albastră
nu știu ce vrea
nu pot desface
nodul cuvintelor ei

[Brugge, august 2019]

 

aeroportul
a devenit
o grădină cu români
românii plantează [aici] 
plictis
nu mai crește inspirația
în ei în noi

[Brugge, august, 2019]

 

din nou în tren
nu pot să scriu
m-aș urca pe tren
m-aș arunca pe pielea Belgiei
vom vedea mărul cu mere
dar merele pe jos
ce mai pot să vă spun
moara de vânt îmi învârte
inspirația

[Brugge, august 2019]

 

e o adevărată plăcere
mirosul
din restaurantul
cu peștii koi
pătrunzător
foarte pătrunzător
până și poemul meu
are gust
de bronhii japoneze

[Brugge, august 2019]

 

aș vrea să văd
prin trollerele oamenilor
deja îmi imaginez
o perie de dinți
un tricou alb
o gumă de mestecat
de-ajuns, prea de-ajuns
nu se vor supăra
sper
aș vrea să văd
prin mințile oamenilor
deja îmi imaginez
encefalul
pe jumătate plin
pe jumătate gol
mai mult gol
negru
mic
nu se vor supăra
sper
pe vameșul minților
lor

[Brugge, august 2019]

 

Am jucat ieri „Însușiristul”*, împreună cu Nichita, fratele meu. L-am provocat să scrie o poveste sau un poem folosind sintagmele pe care i le-am dat:
migrena vitruviană, paralelipipedul caramelizat, bona lemnoasă, frizerul Mona Lisei și ciorapul fosforescent, ca să îl conving că poate scrie ceva interesant, creativ, fără să se gândească prea mult.

Într-unul dintre compartimentele paralelipipedului caramelizat, ciorapul zace fosforescent, ca-ntotdeauna, neatins de niciun ins. Bona lemnoasă așteaptă moartea, neavând nimic de făcut, decât să-și orbească ochii cu o lumină deranjantă. Migrena vitruviană vizitează ușa tuturor locuitorilor, ca o urgie, cerându-le ospitalitatea. Frizerul Mona Lisei, cu aceleași mișcări robotice, așteaptă un zâmbet, un zâmbet discret, dispărut de mult timp. (Nichita)

* Însușiristul este jocul meu preferat de cuvinte, pe care l-am inventat în urmă cu câțiva ani. Se joacă în doi, unul scrie 10 substantive, celălalt 10 adjective (însușiri), fără ca vreunul dintre jucători să vadă ce scrie partenerul. Câteva exemple aici, aici, aici & aici.

 

Dragă omule mare,

Ascultă-mi o dată cuvintele în care mă sparg. Voi rămâne doar o umbră întipărită în mintea ta. Nu m-ai privit, nu m-ai auzit și nu m-ai simțit prin preajmă niciodată, dar mă cunoști. Știi că mă cunoști. Mă numesc E.

Te văd în fiecare zi de prea multe ori, dar tu refuzi să mă recunoști. Tu mă înveți, dar eu nu te învăț nimic, pentru că ești un om mare. Mi se pare de-a dreptul stupefiant că trebuie să mă prezint, adresându-mă ție. De ce să-ți spun ceea ce sunt? Îți pasă? Cred că mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu. Doar petrecem în jur de opt ore pe zi într-un loc al cunoașterii. Ai aflat că învăț bine, că pot fi amabilă și obraznică în același timp, că îmi place să îmi spun punctul de vedere, chiar dacă te contrazic, că sunt excesiv de competitivă, mă înțeleg bine cu X, Y, Z, că sunt bună și că îmi plac doar vreo 2-3 materii. Dar ai aflat și că îmi place să citesc povestiri hasidice sau mitologie greacă? Știi că aș vrea să învăț latină, greacă și ebraică? Că pasiunea mea este scrisul, filosofia și „alchimia”?

Mă străduiesc și sufăr atunci când nu iau doar 9 sau 10. Ascult muzică non-stop în weekend. Gătesc mâncare din Orientul Mijlociu. De obicei mă îmbrac extravagant, pentru că nu suport să fiu invizibilă. Dar asta și sunt. O siluetă translucidă ce se plimbă pe holuri, încercând să îți comunice ceva. Pentru că niciodată nu m-ai întrebat cine sunt cu adevărat. Pentru că ai crezut că știi destul, dar poate că în tot acest timp te-ai mințit.

 

Prima ediţe, din 2016, a emisiunii „Sesam, deschide-te!” va cuprinde şi interviul realizat de doamna Rodica Tulbure la Radio Cluj, în mai 2015. 
Fiţi pe frecvenţele Radio Cluj, sâmbătă, 02.01 2016, de la ora 10:05!

Cum nu se știe nimic despre nimic nimicul a rămas nimic. Nimeni nu s-a gândit ce să însemne cuvântul nimic. Nimeni nu știe cu ce să înlocuiască ceea ce e egal cu nimic. Pentru ei nimicul înseamnă nimic. Dar ce este acel nimic? Ce e nimicul? Nu există cuvântul nimic dacă el înseamnă nimic. Poate că nimicul e o stea invizibilă care pe viitor va fi o comoară. În spațiu am văzut o stea care strălucea. Ea avea o ușă prin care am intrat. Am văzut ceva mic, ceva mic mic și mov. Semăna cu o bomboană. Așa că am mâncat-o. Am mai zărit și o carte veche și prăfuită care era goală. În ea era un singur cuvânt special.